sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Ierni înlăcrimate

Flori uscate, frunze moarte,
Păsări cu inimile-nsângerate
Din cauza deportărilor forțate
Pe insule îndepărtate,
Suflete întristate, 
Ierni albe înlăcrimate.

Lumini și umbre, gânduri sumbre,
Ferestre închise, uși ferecate,
Vântul rece de la miazănoapte,
Crivățul puternic de la miazăzi,
Nori cenușii, stele argintii de gheață,
O prefață la o nouă carte 
Despre speranțe și iluzii deșarte,
Iubire, ură, viață, moarte.

Un ger năprasnic prea obraznic,
Un timp urât, nu prea darnic,
Ninsori, dureri, valuri de ceață, 
Nicio dimineață senină...
O mandolină prăfuită, 
O pianină dezacordată,
Un arlechin, o balerină,
Un salt în gol de la trambulină.

O altă pagină în grabă scrisă
Despre o iubire interzisă;
Mistere, vise, himere,
Un titlu, o introducere, 
Un cuprins, o încheiere,
O poveste tristă cu-n simplu „Adio”
În loc de un frumos „La revedere!”


© Crisastemis 
Din Volumul - Dincolo de cuvinte