Asfințit de soare

Tu departe, eu aici;  

Gust amar de pelin, venin,

Furnici, licurici, urzici, 

Piele de găină, țepi de arici;

Săgeți ascuțite, gânduri otrăvite, 

Nopți neliniștite, flori înghețate, 

Vise trădate, orizonturi întunecate,

Ore, zile zbuciumate;

Trenuri deraiate, ape tulburate,  

Imagini deformate despre iubire, 

Nefericire, împărțire, înjumătățire,

Oglinzi sparte, clipe ciudate, 
Singurătate.

Castelele de nisip s-au năruit, 

Podul speranțelor s-a prăbușit, 

Gheața tristeții nu s-a topit

De când n-ai mai venit...

Am devenit o melomană înrăită, 

Ascult muzică non-stop, 

Privesc lumea 

Printr-un ochi miop de geam, 

Am obosit să nu te am... 

Îmi amintesc cu drag 

Cum te-așteptam 

În prag de vară, 

Pe vechiul peron de gară, 

Eu eram o fugară, 

Tu, un comis voiajor,

Apăreai și dispăreai 
Când voiai, ca un nor.

Mai ții minte 

Câte jurăminte ne-am făcut,

Cum ne întreceam 

În declarații de amor?

În palmele-ți calde 

Îmi puneam adesea 

Sufletul plin de dor; 

Tu erai trusa de prim ajutor 

De care aveam nevoie,

Eu eram singura femeie 

Care te înțelegea, care te ierta 

De fiecare dată când greșeai;

Când mă vedeai, 
Ca un foc te aprindeai,

Coborai de pe scara înaltă 
A mândriei,  îmi vorbeai 

Despre Taina căsătoriei,

Ne plimbam de mână 
Pe Calea Victoriei, 

Apoi prin Parcul Tei, sau Bordei.

Îți amintești de câte ori mi-ai spus

Că mă iubești? Oare mințeai, 

Te prefăceai că mă dorești?

Oare credeai în iubirea mea?

Nu pot să îmi dau seama,

Oricum, melodrama a început; 

Iubirea mare 

N-a încăput în brațele tale, 

A plecat agale de unde a venit; 

Din nou e asfințit de soare 

Peste o mare și un ocean de fericire,

Fulgi albi de nea cad în neștire

Peste un fir subțire de lalea...

Primăvara se lasă așteptată,

Mă simt ca o frunză purtată de vânt, 

Mă înalț ușor, apoi cobor 

Cu picioarele pe pământ

Cu tine-n suflet și în gând... 

Te iubesc mult, nu pot să te uit!

Toate drepturile rezervate

✍️ © Crisastemis

Din Volumul - Frontiera iubirii