Las timpul să decidă

Nici viaţa-mi de acum
Nu prea mai are preţ,
Chiar dacă mi-am scris-o
Pe un letopiseţ
Ce va rămâne undeva
Între trecut și viitorul
Nesigur care va urma...

Nici fericirea-mi
Nu mai are rost,
Nici comentariile
Despre ce a fost
Sau ce-ar fi putut
Să fie între noi,
Căci tu n-ai vrut să fim doi,
Ai preferat să îmi
Arunci iubirea la gunoi;

Ai rupt atâtea foi
Din cartea unde era scrisă
Povestea iubirii noastre,
Nu ţi-a păsat de clipele albastre
Pe care le-am petrecut,
Nu ţi-a păsat de drumul
Străbătut pe jumătate,
Ai ales să mergi 

Singur mai departe;

Ai lăsat în mările 

Iubirii învolburate
Frumoasele mele şoapte,
Ai risipit în vânt, 

Dorul meu cel crunt...

Nu știu ce sunt acum pentru tine
Sau dacă voi mai fi ceva...
Las timpul să decidă în favoarea ta,
Inima-ți trebuie să se hotărască
Dacă mă mai vrea.


© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii

Lupta cu iubirea

De-atâtea ori aud ploaia bătând
În geamul sufletului meu plăpând,
Mereu mă trezesc lăcrimând
Cu gândul că nu te voi vedea curând;
De zeci de ori te văd trecând
Pe lângă mine, dar nu vrei
Să-mi spui niciun cuvânt;
Stau tremurând în frigul serii,
Cu ochii tulburaţi din cauza durerii
Căci clipa trădării încă n-am uitat-o,

Dar lupta cu iubirea n-am abandonat-o.


© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii

E vina ta

Nisipul din clepsidră s-a risipit
De când nu ai mai venit,
Se-apropie cel mai trist
Asfinţit din viaţa mea
Căci nu te pot uita;
Nici marea nu mai vrea
Să ne primească
La fel ca altădată
Cu braţele deschise,
Au rămas în ea
Fericirile promise;
Atâtea vise s-au risipit
Odată cu furtunile 
Care-au trecut,
Totuşi, în sufletul meu
A rămas dorul de tine,
Iubitul meu...
Nu mai sunt eu,
Cea care eram,
Nu mai eşti tu
Cel pe care îl aşteptam
De-o viaţă întreagă...
Dar cine să mai înţeleagă
Iubirea, care uneori
Nu se dezleagă
Dacă a fost legată cu jurăminte?
Adesea, nu mai e loc de cuvinte
Din cauza emoţiilor mărunte,
Tăcerea este ca un munte
Pe care nu-l putem escalada,
Dragostea ne pedepseşte,
Ne prinde într-un
Invizibil cleşte
Care ne frânge inimile,
Amintirile se rostogloesc
Ca pietrele, în minţile
Noastre zăpăcite
De dorinţele nemplinte;
Dar... e vina ta iubite,
Ai dispărut cam iute 
Din peisaj,
Acum, între noi 
E un baraj
Care ne desparte,
Apele tulburate 
Din inima mea
Nu se mai pot asana.
Doare prea tare dragostea
Când jumătatea
Pe care o credeai a ta
Îşi caută cealaltă jumătate
În altă parte,
Când speranţele deşarte
Îşi fac un obicei din a stinge
Orice crâmpei de fericire,
Când din povestea de iubire
Rămâne doar dezamăgire.


Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii

În neant

Iubite, ce a rămas
Din trecutul nostru fără glas?
Un singur ceas de aşteptare,
Nicio urmă de visare...

Ce a rămas din iubirea
Care ne ridica
Pe cele mai înalte piscuri?
Nu mai avem chibrituri
Cu care să aprindem focul iubirii,
Am lăsat poarta deschisă nefericirii
Şi fereastra deschisă dezamăgirii.

Ce a rămas din promisiunile făcute
În clipele urâte, care ne-au ajutat
Să parcurgem un drum
Pe mare, nu pe uscat?
Acum, cerul s-a supărat,
Oceanul iubirii a secat,
Lumea de poveste a dispărut
În neantul de unde a apărut.

© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii