E vina ta

Nisipul din clepsidră s-a risipit
De când nu ai mai venit,
Se-apropie cel mai trist
Asfinţit din viaţa mea
Căci nu te pot uita;
Nici marea nu mai vrea
Să ne primească
La fel ca altădată
Cu braţele deschise,
Au rămas în ea
Fericirile promise;
Atâtea vise s-au risipit
Odată cu furtunile 
Care-au trecut,
Totuşi, în sufletul meu
A rămas dorul de tine,
Iubitul meu...
Nu mai sunt eu,
Cea care eram,
Nu mai eşti tu
Cel pe care îl aşteptam
De-o viaţă întreagă...
Dar cine să mai înţeleagă
Iubirea, care uneori
Nu se dezleagă
Dacă a fost legată cu jurăminte?
Adesea, nu mai e loc de cuvinte
Din cauza emoţiilor mărunte,
Tăcerea este ca un munte
Pe care nu-l putem escalada,
Dragostea ne pedepseşte,
Ne prinde într-un
Invizibil cleşte
Care ne frânge inimile,
Amintirile se rostogloesc
Ca pietrele, în minţile
Noastre zăpăcite
De dorinţele nemplinte;
Dar... e vina ta iubite,
Ai dispărut cam iute 
Din peisaj,
Acum, între noi 
E un baraj
Care ne desparte,
Apele tulburate 
Din inima mea
Nu se mai pot asana.
Doare prea tare dragostea
Când jumătatea
Pe care o credeai a ta
Îşi caută cealaltă jumătate
În altă parte,
Când speranţele deşarte
Îşi fac un obicei din a stinge
Orice crâmpei de fericire,
Când din povestea de iubire
Rămâne doar dezamăgire.


Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii