În brațele Mamei Natură

Primăvară, primăvară,
Parfumul tău de floare rară
Se simte până dincolo de zare,
Când sufletul mă doare
Îmi dăruiești raze aurii de soare,
Îmi înseninezi zilele,
Mi-alungi departe grijile,
Îmi înmulțești speranțele.

Primăvară frumoasă ca o zână
Peste codrii ești stăpână,
Ca în Rai trăiesc păsările
În pădurile verzi de brad
Când picuri calzi de ploaie
Cad încetișor din văzduh.

Mă ia cu năduf când mă gândesc
Că adesea clipele minunate
Se sfârșesc, când nici nu te aștepți!
N-am să stau drepți în fața lui Dumnezeu,
Am să îngenunchez și am să Îl rog
Să aibă grijă de mine 

Și de aproapele meu,
Să ne lungească firele vieții instantaneu!

Ce rău îmi pare că n-ai o soră geamănă,
Să o iau de mână, să o scot în lume,
Să îi pun nume de zeiță,
Să fie ca o crăiță dintr-o poveste,
Să-i dai jumătate din a ta zestre,
Primăvară fermecată
Care deszăpezești creste de munți!
Ești bucuria celor mai mulți îndrăgostiți;
Chiar și pe cei oropsiți tu îi ajuți,
Îi lași să stea la căldură
În brațele Mamei Natură.

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Puterea iubirii infinite

Iubirea noastră-i ideală

Au trecut câteva ore de când ai plecat,
Și deja mi-e dor de tine!
Știu că mâine ai să te întorci, iubite,
Am să îți fac clătite cu dulceață de caise;

Dac-am să dorm când ai să vii,
Să mă trezești din vise,
Să mă săruți pe pleoapele închise
Înainte să pui capul pe perna-ți moale;

Dacă neliniștea îți va da târcoale,
Am să opresc timpul hoinar
Care se plimbă ca un coate goale,
Am să îi dau câteva parale
Să nu mai stea în a iubirii noastre cale.

E ora nouă... Nu mai plouă,
Soarele-mi zâmbește de la fereastră.
Ce mult îmi place rochia albastră
Pe care mi-ai dăruit-o de ziua mea!
Are culoarea cerului senin
Neacoperit de nori negri de catifea.

Ce bine că ești eroul principal
Din inocentele-mi povești!
Cât te iubesc nici nu bănuiești,
Ești tot ce mi-am dorit cândva,
Nu te-aș schimba cu altcineva!

Ce bine că nu ne-am clădit
Case de paie, sau castele de nisip!
Furtunile când vin, lasă urme prin destin,
Cer tribut o lacrimă sau un suspin,
Noi nu bem vin amar, pelin,
N-avem în suflete venin.

Apa trece, pietrele rămân,
Tu ai rămas și vei rămâne
Al inimii mele stăpân,
Iubirea noastră nu-i un balon de săpun,
E leacul cel mai bun pentru orice boală,
Iubirea noastră-i ideală!

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Puterea iubirii infinite

Va fi iubire

Va fi mereu lumină
În inima-mi de bunătate plină,
Din cer va răsuna muzică divină,
În fiecare primăvară
Muguri de speranțe or să răsară
Pe ramurile pomilor cu frunza rară;

Va exista mereu o muză,
Un fluture, o buburuză,
Care să mă facă să visez,
Scenarii frumoase să creez.

Am să scriu doar versuri unicate,
Am să pictez tablouri minunate
Cu acuarele fermecate
În nopțile întunecate;
Voi bea doar apă vie
Din izvoarele binecuvântate
Ale lui Dumnezeu
Care îmi e alături când mi-e greu.

Drumul meu va fi presărat cu stele
Din care am să-mi fac mărgele
Ca să le port la gât pe timp urât,
Din nori de pluș am să îmi fac așternut,
Să dorm ca-n sânul lui Adam.

Am să plutesc tot mai des prin Infinit
Pe aripile dragostei care m-a zămislit,
Am să dărâm munți de granit,
Am să sfărâm capetele șerpilor veninoși,
Am să dau binețe
Chiar și oamenilor răi, invidioși.

La braț cu fericirea mă voi plimba
Prin galaxii necunoscute
Care cu ochiul liber nu se pot vedea,
Nu-mi voi aglomera mintea cu nimicuri,
Voi pune pe foi doar gânduri bune;

Voi îmbrăca în culori calde tristețile,
Voi transforma în mărgăritare lacrimile,
Îmi voi semna operele
Cu același pseudonim: Crisastemis;

Superbă ca floarea de cais 

Îmi va fi poezia,
Nu voi folosi nici dalta nici mistria,
Ci doar penelul, pana și hârtia
Ca să rămân în Memoria Universală;

Voi pune pe orice coală albă
Câte o salbă de cuvinte
Ca lumea să mă țină minte
Ca pe o rază fierbinte de soare
Care poate topi ghețarii de la depărtare.

Voi fi însoțită de Eros
Pe-a vieții mele lungă cărare,
Îngerii buni mă vor veghea,
Nimeni nu va putea să-mi taie
Craca groasă de sub picioare.

Va fi iubire în inima-mi mare,
Vor fi sentimente înălțătoare
Cât un ocean și o mare
În Universul creionat de sufletu-mi curat.

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Puterea iubirii infinite

Ca într-un basm minunat

Pe buzele-mi roșii, moi, catifelate,
A rămas amprenta buzelor tale calde,
Parfumu-mi de roze, delicat,
Se potrivește cu parfumul de mosc
De pe trupul tău bine lucrat.

Ca într-un basm minunat,
Dragostea ne-a acaparat
De la-nceput, pe amândoi,
N-am luat-o pe drumuri lăturalnice
Nici unul din noi,
Am împărțit binele și răul în doi.

Ești ca un copac înalt, cu ramuri dese,
Îmi ții umbră când soarele, pânze de aur
Ca un paianjen își țese; De-i arșiță mare
M-adăpostesc în inima-ți bună, primitoare,
Îmi ești acoperiș pe ploaie, pe vânt,
Și pe ninsoare.

În sufletu-ți curat și bun
M-ascund ca un pui de lăstun
Când crivățul nebun ne bate în ușă,
Iubirea ta, îmi vine ca o mănușă;

Ca pe o păpușă mă privești
Și-mi spui că mă iubești, în fiecare zi,
Mugurii fericirii tot mereu înfloresc
În inima-mi blândă în care
Focuri de dorinți mocnesc.

Tu mă faci să zâmbesc,
Ca o stea să strălucesc...
Tot ce trăiesc, nu-i vis, e realitate,
Când îmi spui șoapte de amor,
Plutesc deasupra oricărui nor;

Din dragoste și dor
Ajung până la cer, apoi cobor
În brațele tale iubitoare
Bucurându-mă de aroma îmbietoare
A iubirii noastre 

Care-i ca o floare fermecată
Ce nu se usucă niciodată.

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Puterea iubirii infinite