Excese

Te-ai trezit oare
Din visele tale înşelătoare?
Iubirea în exces
Poate fi dăunătoare,
Fericirea, uneori dispare
Ca un fulg sau ca o boare,
Triştea poate fi apăsătoare
Atunci când apare 
Singurătatea...

Nedreptatea poate fi
Zidul de beton
De care te poţi lovi
Când nici nu te aştepţi;
Regreţi ce ai făcut sau nu,
Faci un pas înainte 
Sau doi înapoi,
Doreşti poveşti noi,
Vrei să săruți buze moi
Pline de dulceață
În fiecare noapte
Sau dimineață?

Mai ai timp îndeajuns?
Crezi c-ai să primești răspuns
La orice întrebare?
Ai scris oare vreo scrisoare
În care să îți ceri iertare
Tuturor celor cărora 
Le-ai greșit...? Sau
Te simți prea copleșit,
Prea răvășit... prea istovit?

Mai îţi zboară gândul
La florile de tei
Care se scutură
Când sufletul
De dor îţi tremură?
Oare ultima ramură
Din Copacul Vieții
Va rămâne înverzită
Sau va fi prea șubrezită
Ca inima ta, care nu uită
Și nu știe să ierte?

Oare sentimentele incerte
Pe care le simți acum,
Te vor face să te abați
Din drum? Oricum,
Tot cenușă, tot scrum
Va rămâne din focul iubirii,
Din basmele cu zâne,
Nu te vei putea opune sorții,
Nu vei putea ține pe loc 
Timpul, nici anii tinereții.


Toate drepturile
rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Între dragoste și ură 

Repetent

Te-am iubit mai mult decât

Poate iubi cineva,
Dar mi-ai călcat a mia oară
În picioare dragostea...

Sunt ultimele rânduri
Pe care ţi le mai scriu
Căci sufletul,
Deja îmi e pustiu.

Ce să mai spun? Nu ştiu,
Deja e prea târziu
Ca să ne mai reproşăm ceva,
Totul e atât de simplu,
Nu ai avut nevoie 
De iubirea mea.

E vina ta... a mea?
Poate nu vom şti vreodată,
Dar iubirea mea
A fost necondiţionată;

Îmi pare rău că n-ai ştiut
Să mă apreciezi,
N-ai vrut să mă-înţelegi,
Nici să mă crezi;

Poate-ntr-o zi ai să vezi
Cum e când îmbrăţişezi
Singurătatea,
Când se apropie noaptea
Și nu ai cu cine 
Să împărtășești
Amintiri sau sentimente
În care uneori te rătăcești;

E foarte greu
Să nu mai ști cine sau ce ești,
Dar îți dorești să fi fost cineva
Sau să fi-ntâlnit
Măcar o dată dragostea
Adevarată;

Oricum, tu ai fi dat 
La lumea toată
Iubirea din inima-ţi înveninată,
Nici nu ţi-a păsat vreodată
De cineva sau de ceva,
Ţie-ţi pasă doar de persoana ta.

Nu mi-ai fost 
Niciodată aproape
Când am avut nevoie de tine,
Eu m-aş fi luptat
Cu lumea toată pentru tine,
Dar vezi, străine,
Te-ai iubit prea mult pe tine
Şi ai uitat de mine;

Dar va veni ziua de mâine
Când din cenuşă mă voi ridica
La fel ca altădată,
Inima mea bună şi curată
Mă va ajuta şi de-astă dată
Să merg mai departe
Pe cărarea dreaptă!

Adio... sau Rămas Bun!
Atât pot să îţi mai spun,
Eu mi-am învăţat lecţia,
Tu, vei rămâne repetent
Toată viaţa!


Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii