luni, 22 ianuarie 2018

În mod concret

Un fluture alb, 
Un cer de smarald,
Un suflet cald, o inimă bună,
O cunună de stele...
Mâinile tale, mâinile mele, 
În tăcere se ating,
Focuri în noi se aprind...
Fiori de dor, valuri de plăcere;
Două emisfere se întâlnesc,
Eu te doresc, tu mă dorești,
Aripi îngerești ne cresc,
Plutim deasupra
Globului pământesc
Câteva minute...
Ajungem pe un Tărâm fermecat
Pe care nu l-am văzut niciodat',
Parcă ești un împărat
Dintr-o poveste nemuritoare...
Câtă splendoare e în jur!
Îți fur repede un sărut,
Nu te las să vorbești prea mult;
Îți dau inima mea, 
Tu mi-o dai în schimb pe-a ta,
Ne bucurăm de dragostea
Care ne leagă cu fire nevăzute...
Povestea noastră are pagini multe,
Finalul e departe, 
Avem timp berechet
Să ne iubim, în mod concret.


Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul - Dincolo de cuvinte