Te am

Iubire,
Te am în mine
Şi-n ale mele vene,
Te am în suflet,
În celule, în gene,
În ADN-ul meu,
E scris doar numele tău.

Iubire, te am
În cel mai ascuns colţişor,
Pe cerul vieţii mele
Nu există niciun nor,
Căci firul iubirii mele
Este infinit,
Pe-al inimii mele mosor.

Iubire, prin venele mele

Nu curge sânge,
Răutatea lumii
Nu mă poate înfrânge,
Nici ura nu mă poate învinge.

Mă simt atât de bine
Când tu, iubire,
Îmi dai în dar clipe senine,
Tu îmi arunci durerile departe
De ale tristeţilor coline!

Tu eşti izvorul

Nesecat din mine,
Sentimentele mele
Sunt ca un ciorchine
Care se înmulţeşte
În vița de vie a sufletului meu,
Ce este plină de roade mereu.

Iubire,
Din mine răsar
Lăstari de fericire,
Supărarea nu are loc
Sub pielea obrazului 

Meu subţire.

Te am, iubire,
Te simt în inima mea
Ca pe un fior
Care mă face să zbor.

Eşti focul arzător,
Soarele strălucitor
Ce nu va apune niciodată
În inima mea curată!

© Crisastemis

Din Volumul - Ecouri de suflet / 2016

Universul Iubirii

Punctele noastre cardinale
S-au întâlnit de multe ori
Când ne-a apărut iubirea în cale,
De-atunci, am trăit doar clipe ideale.

Uneori, eram sălbatici
La fel ca o furtună,
Ne iubeam pe sub razele de lună,
Apoi ne luam de mână
Şi porneam în lumea noastră nebună.

Zburam pe cerul de opal
Creând un limbaj universal
Ce începea cu verbul „A iubi”
Şi se sfârşea cu verbul „A împlini”.

Tu-mi împlineai visele,
Eu îţi făceam frumoase amintirile,
Ne bucuram de tot ce trăiam,
La braţ cu iubirea, peste tot mergeam.

Noaptea, printre stele ne rătăceam,
Pe muzica sufletelor noastre dansam,
Cu întregul Cosmos ne îmbrăţişam,
Cu iubirea divină ne hrăneam,
Cu stropii de ploaie ne îmbătam.

Ne clădeam noi Universuri,
Vroiam să dăm iubirii alte sensuri,
Ne erau inimile pline de versuri
Ce le rosteam în gând,
Dar ajungeau de la cer,
Până pe pământ.

Povestea noastră de iubire
Nici azi nu s-a sfârşit,
Plutim împreună prin Infinit,
Iubirea noastră ne e scut,
Ne apără de tot ce e urât.

Iubirea noastră are început,
Dar nu va avea sfârșit,
Vom trăi fericiți în Universul Iubirii
Pe care inimile noastre l-au clădit!


© Crisastemis
Din Volumul - Printre nostalgii / 2016

Atâta timp cât va exista iubirea, va exista și viața!

Deschideți porțile inimilor voastre!
Lasați iubirea să intre. 
Rugați-o să rămână pentru totdeauna!
 
Iubirea este singurul fir care ne ţine legaţi de Divinitate.
Iubirea este raza de lumină care străluceşte 
în inimile noastre.
Cu cât avem mai multă răutate în noi, cu atât mai mult 

trăim în întuneric.
Inimile noastre trebuie să fie pline de iubire şi bunătate.
Sufletul trebuie să fie Templul nostru Sfânt, 

în el trebuie să existe doar iubire şi puritate.
Prin iubire, putem ajunge în sferele înalte ale Universului.
Cu iubirea din inimile noastre, cu mintea 

și sufletele noastre putem zbura peste spaţiu şi timp. 

Din iubire, putem crea lucruri minunate.
Prin ură sau răutate, vom merge pe drumul către moarte.
În inima și sufletul nostru trebuie 

să trăiască numai iubirea, bunătatea, puritatea. 

De asemenea, trebuie să avem în noi puterea 

de a ierta, de a înțelege persoanele de lângă noi.
Având iubire infinită în inimile noastre, 

vom trăi întotdeauna în pace 

și armonie cu tot ceea ce ne înconjoară.
Prin puritatea sufletului, vom trăi în libertate.
Dacă nu suntem legați de lucrurile materiale, 

vom fi înălțați spiritual și nu ne vom teme de nimic, 

nici măcar de moarte!
Din iubire, se naște viață după viață.
Pentru iubire, nu va exista niciodată moarte!
Iubirea va trăi o eternitate!


© Crisastemis 

Din Volumul - Ecouri de suflet / 2016

În lumi ireale

Vreau să mă pierd
În oceanul iubirii tale,
Nu în râul lacrimilor mele,
Vreau să-mi pui petale
De lumină în cale,
Să trăim în lumi ireale.

Vreau să unim
Punctele noastre cardinale,
Să scăpăm 
De reproşurile banale,
Vreau să ştergem
Din vocabulare
Cuvintele seci, uzuale.

Vreau să fugim
De la Polul Nord
Până la Polul Sud,
Că rău asud,
Când văd culoarea
Verde crud a ochilor tăi,
Ce ard ca două văpăi.

Vreau să-mi dai parfumul
Florilor de tei,
Să îmi faci cercei din ghiocei,
Vreau să zburăm ca doi porumbei
Pe aripile dragostei.

Vreau de mână să mă iei,
Să-mi dăruieşti raza speranţei,
Să scrii pe cer cu un condei
Că doar pe mine mă vrei.

Hai să culegem mii de stele,
Să ne pecetluim iubirea cu inele
Făcute din aurul din ele,
Hai să ne clădim în suflete castele
Strălucitoare ca diamantele!

Vreau să ne iubim
Pe toate continentele,
Să trecem munţii, 
Să străbatem câmpiile,
Iubitule, hai să ne bucurăm
De toate clipele,
Să ne fie frumoase amintirile!

Vreau să nu mai apună soarele,
Să trăim numai în dragoste,
Să cânte-n veci viorile,
Să nu li se mai rupă strunele.

Vreau să fugim în Paradis,
Să ne trăim iubirea ca într-un vis
Ce nu se va sfârşi,
Spune-mi că mă vei iubi
Până când timpul se va opri!


© Crisastemis
Din Volumul - Printre nostalgii / 2016

Dacă nu te-aş iubi

Dacă tu n-ai exista
Ce tristă ar fi viaţa mea!
Lumina întuneric mi-ar părea,
Iar cerul albastru doar o perdea.

Dacă tu n-ai fi,
Soarele nu m-ar mai încălzi,
Căldura lui nu m-ar putea ocroti,
Stelele nu ar mai străluci.

În mine dacă n-ai trăi
Lumina din sufletul meu 

Nu ar mai licări,
Fără tine n-aş putea trăi,
De dorul tău eu m-aş topi.

Dacă iubirea 

Pentru tine s-ar sfârşi
Doar negri ar fi norii,
Curcubeul nu ar mai ieşi
După ploile toamnelor târzii.

Dacă tu n-ai fi,
Dacă eu nu te-aş iubi,
Doi rătăciţi prin timp am fi,
De valurile crunte ale vieţii 

Ne-am lovi.

Dacă tu nu m-ai iubi
În fiecare noapte, în fiecare zi,
Viaţa pustie mi-ar fi,
Aş plânge până aş muri.

Dacă n-ai fi iubirea vieţii mele
Sau zborul lin de rândunele,
În mine-ar trăi doar amintirile,
Mi-ar fi apăsătoare clipele.

Dar tu exişti,
Şi ochii mei nu mai sunt trişti,
Trăiesc doar prin iubirea ta,
Şi nu mi se mai pare viaţa grea.

Dacă tu n-ai fi,
Dacă eu nu te-aş iubi,
Timpul de noi ar fugi,
Fericirea-n van s-ar risipi.

Dacă tu nu m-ai iubi,
Prin lume aş rătăci
Dar tot al meu ai fi,
Mereu te-aş iubi!

În Infinit de-ai locui
Tot lângă tine eu aş fi,
Visele toate ţi le-aş împlini,
Fericit mereu ai fi!


© Crisastemis
Din Volumul - Printre nostalgii / 2016

Sentimente

Puternice sentimente,
Ca nişte torente
Se apropie de mine,
Iubirea pentru tine
Mă duce cu ea
Spre cascada sa.

Ape tulburi,
Profunzimi de gânduri,
Zeci de rânduri,
Aripi de fluturi,
Sute de versuri
Dau mii de sensuri
Unei creaţii...
Simt noi senzaţii,
Mii de vibraţii,
Cu, sau fără fluctuaţii.

O muză disperată
Vrea să iasă 

La lumină îndată,
O capodoperă de artă
Ia naştere dintr-o dată...

O inima pictată,
O gură sculptată
Şi-un un trup armonios,
Un chip foarte frumos.

Sentimente efervescente,
Flăcări perseverente
Din focuri incandescente,
Mişcări imprudente.

Furtuni violente
Pe ale noastre continente,
Iubiri experimentale
Prin pădurile ecuatoriale.

Zâmbete joviale,
Comportamente principiale,
Atingeri senzuale,
Sentimente fatale,
Iubiri ideale.

© Crisastemis
Din Volumul - Printre nostalgii / 2016

Portativul iubirii

Picături reci de ploaie cad
Peste flăcările 
Ce-n mine încă ard,
De ce-ai construit un gard
Din orgoliul
Ce ţi l-ai făcut stindard?

Cât să mai rabd şi să te-aştept,
Când rana nu s-a vindecat 
în al meu piept?
Dar nu regret, 
Căci te-am iubit cu-adevărat
Chiar dacă tu m-ai înşelat.

Dar nu vreau să te judec,
Voi încerca să trec 
Peste greşeala ta
Ca peste versul unui cântec
Pe care nu l-am înţeles cândva.

Voi încerca s-o iau de la-nceput,
Ocolind repertoriul necunoscut,
Voi deveni o elevă de nerecunoscut,
Uitând de trecutul cel urât.

Să te iubesc din nou voi încerca,
Ştergând cu buretele toată suferinţa.
Din milă, poate că te voi ierta,
Chiar dacă ai făcut 
Calvar din viaţa mea!

Voi învăţa din nou
Notele de pe portativul iubirii,
Dar voi avea nevoie
De cheia fericirii!

© Crisastemis
Din Volumul - Printre nostalgii /2016

Sălbăticie

Iubite, mi-am făcut 

Atâtea vise,
Am sperat să văd
Ferestrele deschise
În casa sufletului tău;
Dar tu, fiind ateu,
Nu mi-ai dat voie
Să las la uşă dorul greu;
 

Tu n-ai iubire-n suflet
Nici măcar în inimă,
Eşti ca o stea fără lumină,
Povestea vieții tale

E plină de lucruri false,

De relații periculoase;

Atâtea speranţe-s arse
De frici şi de grimase,
Atâtea tăceri 

S-au aşezat între noi

Ca nişte bariere
Care vor să ne despartă...

Infinitul tău are o poartă

De care nu poţi trece

Pentru că ești atât de rece...

Chiar dacă numeri până la zece
Nu s-ar putea schimba ceva
În mintea sau în imaginația ta...

Îmi amintesc de tine 

Şi-mi cade iar
O lacrimă de argint,
Începe viscolul crunt 

În inima mea...

Iubirea ta, 

Mă duce cu ea
În sălbăticia sa...
Scoarţe de copaci,
Doi ochi buimaci
Văd ca printre garduri,
Printre bulumaci;

Când tu taci,
Trupul mi-l ataci
Cu crengi şi cu araci;
Sufletul mi-l îmbraci
Cu frunzele uscate,
Cu sentimentele ciudate
Pe care mă faci să le simt;

Dar nu, nu mai e timp,
Nu mai sunt șanse
Pe care să ți le pot acorda,
Greșeala de a te iubi,
N-a fost a ta,
Desigur a fost a mea...

Dar am să-ncerc să te uit,
Nu am să-mi mai ascult
Nici sufletul, nici inima,
Am să-mi trăiesc viața
Ca și când tu n-ai făcut
Parte din ea!


© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii