Sălbăticie

Iubite, mi-am făcut 

Atâtea vise,
Am sperat să văd
Ferestrele deschise
În casa sufletului tău;
Dar tu, fiind ateu,
Nu mi-ai dat voie
Să las la uşă dorul greu;
 

Tu n-ai iubire-n suflet
Nici măcar în inimă,
Eşti ca o stea fără lumină,
Povestea vieții tale

E plină de lucruri false,

De relații periculoase;

Atâtea speranţe-s arse
De frici şi de grimase,
Atâtea tăceri 

S-au aşezat între noi

Ca nişte bariere
Care vor să ne despartă...

Infinitul tău are o poartă

De care nu poţi trece

Pentru că ești atât de rece...

Chiar dacă numeri până la zece
Nu s-ar putea schimba ceva
În mintea sau în imaginația ta...

Îmi amintesc de tine 

Şi-mi cade iar
O lacrimă de argint,
Începe viscolul crunt 

În inima mea...

Iubirea ta, 

Mă duce cu ea
În sălbăticia sa...
Scoarţe de copaci,
Doi ochi buimaci
Văd ca printre garduri,
Printre bulumaci;

Când tu taci,
Trupul mi-l ataci
Cu crengi şi cu araci;
Sufletul mi-l îmbraci
Cu frunzele uscate,
Cu sentimentele ciudate
Pe care mă faci să le simt;

Dar nu, nu mai e timp,
Nu mai sunt șanse
Pe care să ți le pot acorda,
Greșeala de a te iubi,
N-a fost a ta,
Desigur a fost a mea...

Dar am să-ncerc să te uit,
Nu am să-mi mai ascult
Nici sufletul, nici inima,
Am să-mi trăiesc viața
Ca și când tu n-ai făcut
Parte din ea!


© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii