joi, 17 mai 2018

Când

Când amintirile frumoase
Se risipesc în vânt,
Când sălciile pletoase,
Se apleacă până la pământ,
Când Duhul Sfânt e tulburat,
Când visul de iubire s-a destrămat,
Când florile fericirii s-au uscat,
Când sufletul ți-e gol, 
Ca o coală albă de hârtie,
Când nu mai poți scrie
Nicio poveste, sau nicio poezie,
Când ai o mie de probleme,
Când trebuie să rezolvi 
Zeci de ecuații sau de teoreme,
Când te afli între două extreme
Și nu știi ce să faci cu viața ta,
Deschide-ți inima, 
Lasă iubirea să pătrundă în ea!

Când te cuprind fiori de disperare,
Când nu vezi nicio rază de soare 
La Orizont, ține cont 
De vorbele unor oameni înțelepți, 
De proverbele vechi,
Nu mai vărsa perechi de lacrimi,
Stai departe de patimi. 
Iartă... ca să fii iertat,
Nu judeca pe nimeni, 
Ca să nu fii judecat!


© Crisastemis 
Din Volumul 💘 În brațele lui Eros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu