În mine e lumină

A nins cu flori de mohor
Pe tărâmul umbrelor,
În mine e lumină,
De dragoste divină
Mă bucur cât mai pot.

N-am să socot cum trece timpul,
Am să fac popas în anotimpu-mi preferat;
Primăvara cea vestită, cu aerul ei elegant
A venit să-mi dea binețe
Căci de povețe n-am nevoie.

A plouat cu tăciuni peste oamenii haini,
Mii de mărăcini au crescut
Printre orhideele suave din unele grădini,
Trandafirii sălbatici sunt plini de spini,
Nu-s puțini vulturii care dau târcoale
Unor suflete urâte, goale.

Au fost furtuni infernale
Prin paginile unor povești banale
Și în baladele de jale,
Au secat apele teritoriale,
Au coborât munții la vale,
Pădurile au fost tâlhărite,
Copacii-s îmbrăcați cu țoale învechite.

A venit Cupidon la mine pe negândite,
Mi-a aruncat câteva săgeți neotrăvite,
Mi-a pictat pe inimă un soare,
Mi-a îngropat tristețea
Lângă o salcie plângătoare,
Căci știe că trăiesc
Pe picior mic, nu mare;

Am învățat să ocolesc 

persoanele răuvoitoare,
Cunosc care sunt plantele otrăvitoare,
Îmi fac din fiecare zi sărbătoare
Căci viața este scurtă,
Vreau s-o trăiesc frumos,
Nu vreau să-mi crească fire albe
Prin păru-mi lung de abanos!


Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Ecoul iubirii