Pe drumul drept al vieții

Coboară-ţi privirea

Când treci pe lângă iubirea 

Care de multe ori n-a fost 

Atât de dreaptă, 

Nu te răzbuna pe soartă,

Chiar dacă uneori este nedreaptă,

Aruncă-te la picioarele 

Oricărei raze de fericire, 

Implor-o să stea 

În sufletul, în inima ta.

Scoate-ţi pălăria în faţa dreptăţii,

Sărută epoleţii ultimului soldat 

Care a apărat cu preţul vieţii sale

Idealurile, valorile adevărate, 

Stai departe de apele tulburate

Care îţi pot inunda grădina iubirii

Plină de flori, casa inimii pictată-n 

Calde culori;

Zdrobeşte capul şarpelui viclean

C-o piatră ascuţită, de pe fundul

Celui mai mare ocean,

Taie de la rădăcină buruiana 

Din care creşte pofta de desfrâu,

Aruncă neghina crescută 

Ca mătrăguna 

Printre lanurile de grâu

Din care se face pâine,

Gândeşte-te la ziua de mâine!

Stai departe de orice mitocan

Care-i brutal ca un buştean

Când cade secerat de iubirea

La care doar a sperat,

Luptă pentru tot ce ai visat,

Calcă în picioare 

Pe cei care te-au trădat,

Uită că ai fost sacrificat 

Ca Mielul nevinovat!

Fii bun, cu sufletul curat,

Așa cum Dumnezeu te-a creat,

Nu fii încăpățânat, nici îngâmfat, 

Stai departe de orice colț întunecat,

De orice suflet pătat de noroiul răutații,

Mergi cu capul sus 
Pe drumul drept al vietii!

Toate drepturile rezervate

© Crisastemis

Din Volumul - Vise interzise 

Vise interzise

Scrisori nedeschise,

Ștampile, recipise,

Tristeţi împrăştiate

Pe arii întinse,

Lumini stinse din trecut,

Stele aprinse pe timp urât.

Un chip slut, un pas

Pe un drum abrupt,

Un suflet rupt,

Un adevăr cusut

Cu aţă albă,

O salbă de lacrimi,

O mulţime de patimi.

Focuri nestinse,
Dorințe necuprinse,

Porţi închise,
Lacăte ruginite,
Aripi frânte,

Inimi ucise,

Vise interzise,

Speranţe compromise.

Toate drepturile rezervate 

© Crisastemis

Din Volumul- Vise interzise

Iubirea este / Crisastemis

Iubirea este...

Clipe de tăcere,

Tainice mistere,

Iubiri prizoniere

În trecut; O dorinţă,

O revedere, un sărut;

O mângâiere blândă

Peste-o inimă flămândă 

De iubire, un fir subţire 

De care-atârnă viitorul;

Timpul, veşnicul călător

În al vieţii decor,

Un actor neobosit, 

Mereu grăbit spre asfinţit;

Un suflet rănit 

De îndrăgostit

A supravieţuit,

Un fior de iubire 

A coborât din nou

Din albastrul Infinit;

Un uragan s-a dezlănţuit,

Un câmp de flori e pârjolit

De focul dragostei,

Doi porumbei zboară

Cu gândul 

La timpurile de odinioară;

O fanfară cântă

O melodie scurtă 

Dedicată iubirii,

Clipele fericirii

Vor să stea pe loc

Să facă parte din acest joc;

Un boboc de trandafir înfloreşte

Când soarele iubirii străluceşte

Pe Cerul speranţelor,

Niciun nor nu poate acoperi

Frumuseţea inimii 

Când iubeşte cu adevărat,

Un suflet plin de dor

Nu poate fi golit aşa uşor;

Pe-un lănţişor de aur

Atârnă greu iubirea

Preţiosul tezaur,

Cununi de laur poartă

Cei care se iubesc neîncetat,

Cei care împreună au luptat

Pentru povestea lor...

Iubirea este sentimentul înălțător

Care te poate face câștigător

În lupta cu viața,

Iubirea poate topi gheața urii

Cu razele calde care izvorăsc 

Din adâncul unui suflet pur...

Iubirea nesfârșită
 Este ca un șnur

Cu care sunt legate

Amintirile frumoase, 

Emoțiile nenumărate,

Clipele binecuvântate;

Iubirea este muzica Universului

Pe care inima dansează

În zori, noaptea, la amiază,

Iubirea este o oază de fericire,

Drum drept spre nemurire.

Toate drepturile rezervate © Crisastemis

Din Volumul - Între dragoste și ură 

Scrisoare către Dumnezeu

Sărut mâna, Tatăl meu! 

Îţi scriu cu lacrimi în ochi, 
mă rog la Tine mereu...

Mi-e greu să Te ştiu departe, dar eşti în sufletul meu, nimeni nu poate lua locul Tău. În fiecare secundă înalț ochii către cer, ştiu că eşti acolo. Dincolo de stele sunt ochii Tăi, care răspândesc raze de aur, Tu eşti al Universului Tezaur.

Vreau să-ţi spun că lumea pe care ai clădit-o, mai are puţin şi va fi năruită. Ştii de ce? Pentru că a uitat ce-nseamnă dragoste, ajutor necondiţionat. Un suflet curat cu greu se mai găseşte, ura se răspândeşte ca o boală, degeaba am învăţat la şcoală ce-nseamnă prietenia, bunătatea, armonia... Bucuria fuge de noi, suntem într-un veşnic război; Războiul intereselor proprii, războiul mândriei, de fapt al prostiei. Am uitat de anii copilăriei, puritatea a dispărut în ceaţa timpului trecut. 

Astăzi, banii sunt cei mai importanţi, la fel cum au fost cei treizeci de arginți pe care  Fiul Tău Iisus a fost vândut. 

Tată, au dispărut oamenii buni, au rămas câţiva nebuni care vor să Îţi ia locul... Dar când va veni sorocul Tu vei face dreptate, vei arunca poamele stricate din livezile uscate, vei alege grâul de neghină, vei face tot ce ai promis, vei lua cu Tine-n Paradis doar pe cei aleşi. Unii oameni se cred neînţeleşi, dar fac rău cu bună ştiinţă, din laşitate, din neputinţă. Au uitat ce-nseamnă credinţă, iubire pură, chibzuinţă. Ei se scaldă-n necredinţă, în păcate, uitând că se plăteşte totul după fapte.

Tată, şi eu sunt o păcătoasă, dar nu am uitat să fac viaţa frumoasă altora, am ajutat necondiţionat, am iubit cu sufletul curat pe cei apropiaţi, străini, prieteni, fraţi... Am încercat să fac doar voia Ta, m-am lăsat pe mine deoparte, punând viaţa altora mai presus de a mea.

Iartă-mă dacă am greşit!

Îţi mulţumesc necontenit pentru tot ce mi-ai dăruit! 

Eu am sufletul împlinit pentru că Te am pe Tine, Tată, Tu-mi eşti Cărare dreaptă, îmi Eşti Apă, Aer, Hrană, Îmi Eşti Binecuvântată Prană. Inima mea, va fi pe veci a Ta,

Sufletul meu, va fi al Tău mereu Tată, Dumnezeul meu!

DUMNEZEULE

TATĂ,  ÎȚI MULȚUMESC!

Dumnezeule, Tată Ceresc,

În fiecare secundă 

Eu te preamăresc și Îți mulțumesc! 

Părinte iubitor, Tine-mă

Sub Acoperământul Tău protector,

Fă-mi culcuș odihnitor

La umbra Copacului Fericirii,

Cheamă-Ți îngerii cu aripi fermecate

Să ne apere de clipele deșarte,

Lasă stelele minunate aprinse

Pe cerurile-Ți necuprinse!

Tată iubitor, în fața Ta, 

M-aștern ca un covor,

Fă-mi drumul vieții ușor,

Nu mă lăsa să cobor 

În prăpastia durerii,

Nu-mi lua limpezimea vederii!

Tată Al Mângâierii,

Ține-mă-n brațele-Ți ocrotitoare, 

Căci Tu-mi Ești și Munte și Mare,

Tu-mi Ești Cer, Tu-mi Ești Pământ,

Ești tot ce-i mai frumos și Sfânt!

Tu Eşti Timp şi Anotimp,

Eşti Câmp plin cu flori,

Rouă din zori; Eşti Soare şi Lună,

Doar Tu poţi să stârpeşti orice minciună

Cu toiagul adevărului,

Căci Eşti Stăpânul Universului!

Tu Eşti Stea de diamant,

Veșmântul de Tine purtat

E ca argintul strecurat,

Cu bunătatea-ţi de neegalat

O lume-ntreagă ai iertat

Când Fiul Tău Iisus
A fost judecat, condamnat,
Răstignit pe nedrept.

Rău a sângerat al Său piept 

Când suliţa duşmanilor 

L-a străpuns, dar tot nu a fost răpus, 

A înviat din Morţi și I-a iertat pe toți,

Chiar și atunci când 
A Lui Cămașă Sfântă 

A fost trasă la sorţi.

Tată al Biruinţei, 

Fă din fiii necredinţei

Slujitori ai dreptei credinţe!

Descoperă-le tainele ştiinţei,

Arată-le puterea îndurării Tale, 

Umple-le inimile goale

Cu Lumina Ta Divină!

Tată Atotputernic,

Îndreaptă paşii fiecărui eretic

Care s-a rătăcit în întunericul Iadului,

Deschide Poarta Raiului

Pentru păgâni, fă-i 
Din ce în ce mai buni,

Căci ei sunt robi, nu sunt stăpâni!

Iartă-mă Tată, acum şi pururea,

Ţine-mă lângă inima Ta,

Căci Tu Eşti Viaţa mea!

Mereu voi îngenunchea 

În faţa Altarului Tău,

Tu eşti Dumnezeu

Tatăl, Lumina sufletului meu!

Toate drepturile rezervate 

© Crisastemis

Din Volumul - Între dragoste și ură 

Crisastemis / Clipe cu tine

Vise... Clipe cu tine,
Zile frumoase, nopți senine
Atingeri line, mâini fine, 
Muzică-n surdină,
O vioară, o mandolină,
Iubirea, dulce ca o amandină,
Fluturi albi zburând pe o colină
Sau pe un vârf de munte,
Emoții mari sau mărunte.

Realitate: Clipe fermecate 
Sau ciudate, urâte sau minunate, 
Liniștite sau zbuciumate;
Trecutul l-am lăsat în spate,
Prezentul ne face să ne târâm 
Pe coate ca în armată...
Lumea noastră-i când colorată
Când incoloră, căutăm unda sonoră 
Potrivită pentru bătăile inimii tale
Care-i cam rebegită de ceva timp,
Gândurile ți-au rămas în alt anotimp...

Clipe-n doi, tu, eu... noi, 
Clipe trăite de-amândoi,
Amintiri, parfum de ghiocei,
Flori uscate de tei...
Nu mai avem nicio bază,
Niciun temei, pentru un trai liniştit,
Un viitor strălucit
Nu prea se întrevede la orizont.

Trec clipe serbede, 
Frunzele veştede trec în nefiinţă,
Noi ne sufocăm de slăbiciune,
De neputinţă, de frică, 
De nechibzuinţă...
Trec clipe pline de tristeţe, 
Ne pierdem din tinereţe,
Apare bătrâneţea precoce,
Cuvintele de dragoste
Sunt spuse pe o voce gravă, 
Iarba verde a devenit otavă,
Mierea dulce s-a transformat în otravă,
Stropul dulce de vin are gust de pelin...

Degeaba plângem puțin,
Clipele petrecute împreună 
Au devenit chin, s-a uscat 
Ramura de măslin, 
Cântecul divin al iubirii a încetat, 
Vraja dintre noi s-a destrămat,
Ultimul capitol din povestea 
Noastră s-a terminat.


Toate drepturile rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Între dragoste și ură 💔

El şi Ea

Ea, era ca o floare, ca o rază de soare ce strălucea în fiecare dimineaţă. El, avea o faţă senină, prefăcea întunericul în lumină, avea o piele fină, ca de catifea. Ea, visa o dragoste ca în poveşti, se credea zână, voia să stea departe de lumea nebună, căuta o lume mai frumoasă, mai bună. S-au întâlnit întâmplător, plimbându-se prin acelaşi frumos decor; Toamna... Paşi repezi prin covorul de frunze colorate, gânduri curate, atingeri nevinovate...Se trezeau în fiecare zi la ora şapte, ca să îşi spună: Bună, la telefon. Săgeata lui Cupidon se grăbea s-ajungă-n inima lui. Ea, abia aştepta să îl vadă, căci începuse să întrevadă un viitor strălucit alături de el... El, pregătise deja un inel cu safire, se credea mire, pe ea o vedea deja mireasă. Se-nfiripase o mare idilă între ei. În fiecare zi și noapte, zbor de porumbei, amintiri cu parfum de tei, alei presărate cu flori uscate, miros de castane coapte. Dorinţa ei, era să locuiască alături de el într-un castel, pe un ţărm de mare plin de pescăruşi jucăuşi. El se purta cu mănuşi, era atent mereu cu ea, iubirea-i ridica în slăvile cereşti, când se sărutau parcă le creşteau aripi îngereşti. Se trezeau în zori, privind cârdurile de cocori, pluteau adesea până la nori. Îşi aminteau cu drag de caldele primăveri, de verile în care erau doi corăbieri ce navigau pe mările albastre, nu aveau griji, nu aveau frică de năpaste. Dar timpul iubirii a trecut... El a dispărut, aşa cum a apărut. Un viscol crunt a început să zguduie sufletul ei aproape rupt. Toamna s-a sfârşit cam repede.  A venit iarna cu fulgi mari de zăpadă care acopereau fiecare stradă. O busculadă de idei era în capul ei, se întreba de ce niciun crâmpei din focul dragostei nu mai arde-n ei...?! Totuşi, ea spera, îl tot aştepta, credea că el o să vină să-şi ceară iertare, căci încă îl iubea, nu-l putea uita. Au trecut ani după ani, s-au scuturat florile multor castani, străzile iubirii lor au rămas pustii, lacrimile ei erau sângerii noapte de noapte, zi de zi. Suferinţa a distrus-o, 
dorul de el a răpus-o. 

S-a stins ca o lumânare, cu gândul la el. 

El, a plâns niţel, şi-a cerut iertare, de la depărtare... Lumea lor s-a prăbuşit, odată cu iubirea care a murit. O stea de la răsărit nu s-a mai aprins, a dispărut în necuprins. Universul a întins plasa lungă a uitării, dar nu pot fi șterse din caietul ei cu memorii clipele trădării. Durerile remușcării lui nu vor dispărea, căci lacrimile ei s-au prefăcut deja în lacrimi de stea. Inima nu poate uita, sufletul nu-și poate găsi odihna până când nu va putea ierta. Dintr-un El și o Ea, a rămas doar El, un nume scris într-un carnețel. Ea pentru el, a însemnat o iubire care s-a transformat  într-un regret al vieții, din anii tinereții. Astăzi, soarele fericirii lui parcă apune încet, încet, când privește o fotografie cu ea pe care-o ține-n buzunarul de la piept. Își dă seama că fără ea, viitorul lui e incert. Trist și abătut, privește înapoi tăcut. Îi pare rău că nu a știut cum să se comporte cu ea, cu cea care îl diviniza. Viața nu îti poate da înapoi ce n-ai știut să prețuiești, degeaba iubești cu trupul sau cu mintea, trebuie să iubești cu sufletul, cu inima... Iubirea îți dă ceva, dar îți poate lua totul cândva. Nu trebuie să te joci cu ea, nu-i poți cere mai mult decât crezi că-ți poate da. Iubirea poate fi un vis, un mic colț de Paradis sau o pedeapsă 
care nu s-a prescris.

Toate drepturile rezervate © Crisastemis

Din Volumul - Între dragoste și ură 

Dacă vei pleca

Dacă vei pleca,

Ia-mi şi inima

Căci nu poate rezista

Fără iubirea ta;

Dacă vei mai sta, 

Te rog nu-mi lua

Lacrima de pe obraz,

Oricum va fi luată

De un talaz de mare,

Se va preface-n 

Bulgăre de sare,
Apoi se va topi 
Când va fi furtună mare.

Dacă vei pleca,

Nu-mi spune un cuvânt,
Am să rămân singură,
De dorul tău plângând,

Mă voi rătăci în lumea

Înconjurătoare,

Dar am să fac altă cărare

Spre inima ta;

Dacă vei pleca,

Să te întorci curând,

Eu te voi aştepta râzând

În faţa porţii,

Am să dărâm pereţii

Singurătăţii;

Dacă vei veni

În zorii dimineţii,

Se va risipi aburul ceţii,

Va răsări soarele,

Nu se vor termina 

Poveştile de dragoste.

Dacă vei pleca,

Te rog nu mă uita,

Păstrează vie amintirea mea,

Lasă-mi măcar speranța
De-a te revedea!

Toate drepturile rezervate
 © Crisastemis

Din Volumul - Între dragoste și ură

Căderi în gol / Crisastemis

Stropi de ploaie
Alunecă pe geamul din odaie,
Privesc o vălvătaie
Care se stinge, totuși focul
Iubirii încă mă frige
Din când în când...
Săgeata dorului îmi atinge,
Sufletul, care-i ca o minge
Dezumflată... Inima mea
Supărată nu iartă,
Nu poate uita, o rană adâncă
Se află încă în ea.

Se usucă florile iubirii,
Clipele fericirii
Cad cu mine-odată
În groapa nefericirii,
Tăcerea ta mă copleşeşte,
Singurătatea mă nelinişteşte;
Ziua mea este ca noaptea,
Mult prea întunecată,
Privirea ta e ciudată,
Viaţa-ţi prea aglomerată
De ceva timp...

Viaţa mea s-a transformat 
Într-o mare-nvolburată
De când te-am văzut ultima dată,
Mi-e inima zbuciumată,
Mă lupt cu o armată 
De sentimente,
Îmi amintesc de-atâtea
Evenimente din trecut,
Mă-ntreb dac-am 
Greşit cu ceva,
Credeam că iubirea
Care ne-a unit
Nu va avea sfârşit...

Toamna rece a venit,
Lacrimile-mi cad necontenit
Ca ploile din zori, până la asfinţit;
Cad frunzele-n tăcere,
În mintea mea-şi fac loc
Câteva himere, sunt 
Înconjurată de mistere...
Cad secunde efemere
Din clepsidra timpului,
Dârele nisipului
Se văd şi de ochii unui orb;
Nu mai putem zbura
Pe aripile fericirii,
Păsările care ne-ajutau
Au fost doborâte de furtuna urii,
Fluturii iubirii au căzut
În prăpastia dezamăgirii.

Durerea nu mai are glas,
Un gol imens mi-a rămas
În suflet după plecarea ta,
Dar sunt încă în capcana 
De unde nu mai pot scăpa...
Iubirea ta, cu lațul ei 
Din nou m-a prins,
Inima mi-a cuprins...
Iubite, m-ai învins!
Ești iar câștigător,
Eu mor de dor, în timp ce tu
Te bucuri că ai ieșit triumfător
Din acest joc... Ai prea mult noroc,
Eu... nu am deloc.



Toate drepturile rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Între dragoste și ură

Eu încă trăiesc! Crisastemis

Iubite, mă dezleg 

de tine pe vecie, 

Căci nu mi-ai adus în suflet 

Nicio bucurie!

N-am să-ți mai vorbesc, 

nu are rost,

Orice cuvânt de-al tău, 

ca o frunză va păli,

Voalul iubirii se va rupe în fâșii

Când povestea noastră se va sfârși!

Iubirea-i ca o floare ce se ofilește

Dacă nimeni nu o îngrijește,

Dacă rădăcina ei nu este udată

Cu apă vie, cu iubire adevărată...

O inimă tulburată trebuie mângâiată, 

Alintată... Un suflet întristat 

Trebuie ajutat, alinat...

Iubite, mă dezleg
de suferință pe vecie,

Am să las pe-altcineva 

să mă mângâie

Căci mâinele-ți ca de ceară

Și fața-ți galbenă ca o lămâie

Mă fac să fug departe

De orice iluzie, de orice agonie,

Căci știu, iubirea noastră nu mai e vie...

Dar eu, încă trăiesc,

Pot să mă bucur, pot să iubesc,

Pot încă să zbor, să plutesc...

Am să-ncerc să stau departe

De amintirile care ma răscolesc;

Am să înmormântez singuratatea

În locul unde e-ngropată nedreptatea,

Am sa ucid tristetea

În miezul zilei, nu noaptea...

Pe tine-am să te las să faci ce vrei,

Nu vreau să mă usuc ca floarea de tei

De dorul tău, de dragul tău...

Dar, gata! Ai fost prea rău

Cu inimioara mea,

Mi-ai alungat iubirea din inima ta...

Nu ai văzut cum tremura 

sufletul în mine

De cate ori te-mbrățișam pe tine?

Gura mea te săruta cu foc,

Băteam pasul pe loc

Doar ca să-ți fiu aproape...

Prin câte hârtoape am trecut

Cu sufletul aproape rupt

Doar ca să mă înfrupt 

din iubirea ta!

Ce viată grea, ce dramă,

Sau... poate comedie?

Totuși, eu sunt cât se poate de vie,

Am să iubesc în continuare

Orice floare, orice rază 

De soare, orice secundă 

care mi-a rămas... 

N-am să mai fac popas 

printre dureri,

Voi uita ziua de ieri, 

chiar și pe cea de azi;

Ma voi bucura de pădurile 

de brazi, de munți

și de câmpii, de fluturii zglobii,

Tu vei dispărea din viața mea 

La fel ca puful de la păpădii.

Toate drepturile rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Între dragoste și ură