Eu încă trăiesc! Crisastemis

Iubite, mă dezleg 

de tine pe vecie, 

Căci nu mi-ai adus în suflet 

Nicio bucurie!

N-am să-ți mai vorbesc, 

nu are rost,

Orice cuvânt de-al tău, 

ca o frunză va păli,

Voalul iubirii se va rupe în fâșii

Când povestea noastră se va sfârși!

Iubirea-i ca o floare ce se ofilește

Dacă nimeni nu o îngrijește,

Dacă rădăcina ei nu este udată

Cu apă vie, cu iubire adevărată...

O inimă tulburată trebuie mângâiată, 

Alintată... Un suflet întristat 

Trebuie ajutat, alinat...

Iubite, mă dezleg
de suferință pe vecie,

Am să las pe-altcineva 

să mă mângâie

Căci mâinele-ți ca de ceară

Și fața-ți galbenă ca o lămâie

Mă fac să fug departe

De orice iluzie, de orice agonie,

Căci știu, iubirea noastră nu mai e vie...

Dar eu, încă trăiesc,

Pot să mă bucur, pot să iubesc,

Pot încă să zbor, să plutesc...

Am să-ncerc să stau departe

De amintirile care ma răscolesc;

Am să înmormântez singuratatea

În locul unde e-ngropată nedreptatea,

Am sa ucid tristetea

În miezul zilei, nu noaptea...

Pe tine-am să te las să faci ce vrei,

Nu vreau să mă usuc ca floarea de tei

De dorul tău, de dragul tău...

Dar, gata! Ai fost prea rău

Cu inimioara mea,

Mi-ai alungat iubirea din inima ta...

Nu ai văzut cum tremura 

sufletul în mine

De cate ori te-mbrățișam pe tine?

Gura mea te săruta cu foc,

Băteam pasul pe loc

Doar ca să-ți fiu aproape...

Prin câte hârtoape am trecut

Cu sufletul aproape rupt

Doar ca să mă înfrupt 

din iubirea ta!

Ce viată grea, ce dramă,

Sau... poate comedie?

Totuși, eu sunt cât se poate de vie,

Am să iubesc în continuare

Orice floare, orice rază 

De soare, orice secundă 

care mi-a rămas... 

N-am să mai fac popas 

printre dureri,

Voi uita ziua de ieri, 

chiar și pe cea de azi;

Ma voi bucura de pădurile 

de brazi, de munți

și de câmpii, de fluturii zglobii,

Tu vei dispărea din viața mea 

La fel ca puful de la păpădii.

Toate drepturile rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Între dragoste și ură