Cu capul în nori

În zilele obișnuite sau de sărbători
Unii visători sunt cu capul în nori,
Roluri sunt destule pentru actori
Buni, răi, amatori, scamatori,
Vânzători sau cumpărători de iluzii
Care produc confuzii și contuzii.

Anumiți cantautori sunt și dansatori, 
Mici acrobați, ca niște copaci uscați
Fără rădăcini înfipte bine în pământ,
Cu brațe ca niște ramuri bătute de vânt.
Oamenii triști au frunțile ridate,
Fețele brăzdate de trecerea timpului,
Trupurile încovoiate ca trestiile aplecate
Pe malul râului de la marginea orașului.

În nopțile cu Lună plină
Lupii moraliști de duzină
Cântă la trombon și la mandolină
Până când se jupoaie pielea fină
A hainelor negre cu care sunt îmbrăcați.
Câinii care mușcă sunt legați
De stâlpii de înaltă tensiune
Ca să nu comită nicio agresiune.

În nopțile în care nu cad ninsori
Poeții îndrăgostiți sunt cu capul în nori,
Visează triluri de privighetori,
Scriu scrisori de amor
Pe care le trimit în Univers...
Când sunt cuprinși de melancolie
Toți pun câte un vers pe hârtie
Despre iubirea pe care o poartă
În suflet cu mândrie,
Sau ca pe o floare roșie la pălărie.


Autor ✍ Crisastemis
Versuri și Universuri