Un basm ireal

Plânge cerul,
Se cutremură pământul,
Bate vântul, vine furtuna,
Se dă alarma în zori,
Zboară egrete și cocori
Prin fața geamului de cristal
Din dormitorul conjugal
Din basmul ireal
Cu-n prinț și o prințesă,
Cu-n câine fără lesă,
Cu un munte, o câmpie,
O grădină cu iasomie
Și un butoi cu vin de razachie.

Plânge pădurea
Atinsă de securea răutății,
Sunt rupte aripile tinereții,
Bieții lăutari, bătrâni ca arborii seculari,
Nu mai numără piștari,
Numără lacrimi mari argintii
Căci se lovesc de ziduri vii în fiecare zi.

Lanurile aurii de grâu lipsesc
Din basmul cu iz copilăresc,
Floarea Soarelui nu mai răsare
Dincolo de hotare,
E întuneric pe orice cărare spre Infinit,
Îngerii au obosit, raftul cu idei e prăfuit,
Zâna bună n-a murit, s-a ascuns undeva,
Și-a făcut casă pe un colț de stea,
Își va face apariția când iarna va dispărea.


Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Versuri și Universuri