Rece ca gheaţa

Am jurat cândva
Că n-o să mai iubesc,
Am vrut să te pedepsesc
Dar m-am pedepsit pe mine,
Am vrut să stau departe de tine,
Dar nesiguranţa, a pus
Stăpânire pe mine...

Am vrut să-ţi spun Adio,
Dar n-am putut să trec
Testul singurătăţii cu brio,
Fără tine nu rezist
În oraşul meu de ametist...

Mi-e dor de vocea ta
Care îmi cânta
Din noapte până dimineaţă,
Mi-e dor să-ţi văd faţa de copil
Şi zâmbetu-ţi subtil;

Mi-e greu să privesc
Răsăritul fără tine,
Scade puterea din mine zi de zi,
Cât aş vrea în braţe să mă ţii!

Nu mă mai bucură nici primăverile,
Mă iau la-ntrecere cu păsările,
Le cânt doinele de dor şi jale
Pân-ai să-mi apari în cale;

Îmi ascult mereu sufletul,
Iubirea din el e ca tunetul;
Se crapă cerul, apoi 
Apare fulgerul care
Stârneşte o furtună,
Ploaia, ca o nebună
Sapă iar o fântână 
în inima mea;

Inima ta, e rece ca gheaţa,
Iubirea ta, e fericirea
Şi tristeţea mea,
Tu eşti iubite... viaţa,
Dar şi moartea mea!


© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii