Atât de săracă...

Știu, din iubire tu ai mai suferit,
Sufletul ţi-a fost adesea rănit,
Acum, ești ca un țărm 
De mare părăsit,
Chiar și păsările tale,
Din zborul lor s-au oprit,
Nu mai ai castele de nisip.
Dar eu te-am iubit, 
Sunt mult prea sigură,
Fără tine, mă simt 
Atât de singură!

Tu... ai rămas cel mai trist om,
Ești ca un pom 
Fără ramuri, fără frunze,
Buzele-ți sunt reci, 
Cuvintele-ți sunt seci,
Regrete, ai zeci... Dar, scuze,
Atâtea dureri difuze, 
Sentimente confuze
Sunt în inima mea din cauza ta,
Totuşi sunt sigură, nu te pot uita!

Doar iubirea ta, mă acoperea
Cu fluturi de lumină,
Tu îmi făceai dimineaţa senină
Iar noaptea goală
Mi-o umpleai cu stele,
Erai iubirea vieţii mele.

Ştiu că între noi
N-a fost nimic întâmplător,
Doar tu erai uşa mea deschisă
Spre fericire, spre viitor,
Erai al meu învingător.

Fără tine, cerul nu mai e albastru,
În inimă am un morman de balastru,
Pietre de râu, lacrimi ca un pârâu
Acoperă sufletul meu
Care se topeşte de dorul tău.

De ce nu eşti aici cu mine,
De ce nu mai fierbe
Sângele în tine
Când te gândeşti la mine?
De ce atât de multe controverse,
De ce atâtea amintiri şterse
Din memoria ta?

Eu nu pot să iubesc pe-altcineva,
Inima mea, pe tine te vrea,
Tu eşti tot ce îmi doresc acum,
Eşti tot ce mi-am dorit cândva...

Fără tine sunt atât de săracă,
Iubirea ta mă îmbracă
Şi-mi ţine de foame,
Iubirea ta, e o livadă
Cu poame fermecate,
Iubirea ta, e calea mea
Spre libertate!


© Crisastemis
Din Volumul – Iubire fără sfârșit