În liniștea tăcerii

Iubitul meu
Mi-e tare dor de tine!
Ești atât de departe,
Ne despart atâția munți
Și-atâtea neliniștite ape,
Din lacrimile mele
Tristețea vrea să se adape,
Durerea-și creează iar
Câteve poteci fine
Prin mintea și inima mea,
Doare tare dragostea;
Demult, erai darul meu divin,
Acum, ai devenit ca un străin,
N-ai vrut să primești
Ramura mea de măslin.

Bună, străine!
Ce planuri ai pentru
Azi sau mâine?
Vrei să te împaci cu mine
Sau te ascunzi din nou
După ale trădărilor cortine?
Atâtea iubiri clandestine
Te-au făcut să te pierzi
Printre ruine,
Dar eu te-aştept
Cu braţele deschise
Ca să-ţi împlinesc
Cele mai frumoase vise!

Uneori, mă-ntreb
Dacă-ți mai
Aminteşti de mine,
Eu mă gândesc la tine
De când apar zorii
Până la ceasul înserării;
În liniştea tăcerii
Care mă-nconjoară
Privesc pe geam afară,
Poate-ai să te-ntorci
Când va şuiera
Primul tren din gară.

De multe ori lipsa ta
E ca o furtună
Care se pune în calea mea,
Dar mi-a rămas speranța
Că într-o zi vei reveni
Și din nou ne vom iubi...
Ai fost iubirea mea
Dar poate vei mai fi cândva,
De-aceea am să păstrez
Pentru tine toata dragostea
Din sufletul, din inima mea.

 © Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii