Tu nu ştii

De-atâtea ori am vrut
Să-ţi spun că te iubesc,
Dar ceva m-a oprit,
M-a făcut să mă răzgândesc;
Acum, din amintiri trăiesc
Şi-mi dau seama
Că fără tine nu pot să trăiesc;

Nu pot să mai zâmbesc,
Prea mult mă doare
Tristeţea în care mă rătăcesc,
Mereu mă lovesc de tăcerea ta
Ca de o furtună,
Fie că e vreme rea sau bună;

Iubite, tu nu ştii cât te doresc
Şi câte lacrimi risipesc
Când la tine mă gândesc;
Vrei să-ţi cerşesc iubire,
Dar eu vreau dezrobire,
Nu vreau să fiu sclava iubirii,
Nici să gust din amărăciunea
Dezamăgirii...

Iubirea pură-i mai presus
De legea firii,
Dar norii fumurii
Au acoperit din nou
Florile fericirii;
Iubite, nu mă da uitării,
Eu te-am iertat
De la-nceputul primăverii;
Acum e iarnă-n sufletul meu
Și fără tine, mi-e atât de greu!

© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii